Cana cu memorii

    

E o seara normala, un pat, un ceai si un tv.. aaa da si sa nu uitam un gand fugitiv care ma poarta spre tine. Ma plimb aiurea printre peretii proaspat zugraviti cu sperante ai micutei camere si simt... ca nu mai stiu ce simt, ca-mi pierd gandurile unul cate unul, dorintele, visele, amintirile, toate fiind smulse din mine ca de o tornada. Nu am ce face.. poate e mai bine sa ai sufletul gol, sa nu te poata dobori nimic, sa nu stii ce sunt alea sentimente. A chiar, oare ce sunt alea?! Mai sorb un strop si-ncep sa imi aduc aminte.

       Ceaiul s-a racit intre timp, focul s-a stins, iar stirile de la tv s-au terminat. Monotonia se lasa iar peste umerii mei goi, si-o las in pace, stiu ca e prea vicleana, ca-si va juca jocul dupa propriile ei reguli si va face orice doar ca sa ma vada la pamant. Mai beau o gura din ceaiul rece si ma las purtata de val, pana ajung din nou sa retraiesc trecutul.

      Primul lucru care imi vine acum prin minte cu un usor aer melancolic sunt acele seri unice de iarna petrecute in doi.. Atunci cand doar peretii goi ne simteau emotiile si ne auzeau tacerile care se contopeau intr-un sarut. Linistea ne dainuia si parca-i simteam muzica, simteam cum incepem sa ne ridicam usor, sa plutim, sa ne dezlipim de pamant asemeni unei picaturi de ceara. Il priveam cu nesat, simteam cum devine particica din mine, cum imi domina mintea si sufletul, cum ii simt bataile inimii. S-a ridicat usor din pat si a ales sa-si fumeze tigara. S-a pitit in coltul ferestrei si a inceput sa zboare odata cu fumul catre amintirile sale, iar eu.. eu imi tineam chipul intre palme privindu-l cu interes. Stiu ca ma observase.. si-a intors pentru o clipa fata catre mine, a lasat niste zale stravezii de fum sa-i paraseasca buzele in voia vantului si a zambit, stingandu-si tigara, apoi a ales sa-si atinga buzele reci de fruntea mea calda. 

        Parca-l cunosteam de o vesnicie, doar parca. Ajunsesem sa ma simt ocrotita doar atunci cand eram in bratele sale, atunci cand il auzeam soptindu-mi la ureche: "O sa fie totul bine, iubita. Te iubesc”. Imi placea sa-l simt aproape si-i cautam atingerea si buzele in somn ca sa ma asigur ca nu ma lasa pustie..speram sa nu o faca. Aveam clipe in care nu voiam sa ma mai dezlipesc de prezenta lui si reactionam ca un copil care cauta atentie si joaca si-i saream in brate si il umpleam de sarutari.. Incercam sa retraim momentele acelea de fericire din copilarie impreuna, dar existau si momente invaluite in mister.. Ii placea sa-i imbrac camasa in timp ce ma sorbea din priviri, iar eu.. Eu doar nu i-o mai inapoiam si il tachinam asa cum o faceai si el.

        Imbinam trairi, emotii, sunete, culori, inimi si prefer sa ma opresc aici, sa imi aduc aminte doar partea frumoasa a lucrurilor. Destinul a vrut sa fie totul asa, sa ma las prada unor momente care m-au facut sa zambesc in seara asta si sa aleg sa scriu aceste randuri nostalgice azi... cu un motiv ascuns.