Ambiguitate..

    Draga cititorule, nu obisnuiesc sa scriu prea des.. nu din teama ca nu voi fi placuta, ci pentru ca nu de fiecare data am motive sa o fac. O amintire dura sau sublima, o pata de cerneala pe foaia vietii mele, o sclipire sau un mic impuls sunt motive bune pentru a-mi reincepe viata in universul meu, cel imaginativ. Nu sunt vreo persoana importanta, cineva demn de ascultat, cu vreo poveste de viata sau ceva interesant in spate.. sunt doar EU. Sunt doar o simpla persoana prinsa in mrejele neguroase ale... ambiguitati. Sunt tipa aia care se trezeste dimineata cu fata la cearceaf, stoarsa de chef si de vlaga.. dar o data ce imi apropii buzele de marginile fierbinti ale canii, si sorb un petic de cafea, lumea incepe sa mi se contureze energic zbatandu-se in spatele retinei.. Parca e mai buna viata cu aroma de cafea, poate chiar mai buna ca in realitate.
    Sunt genul ala de om care ar petrece in pat o vesnicie si inca un minut.. omul care zboare printre soapte acolo unde nici zmeii nu viseaza sa ajunga, care atunci cand ii vine greu sa se ridice din asternut si sa se intoarca in viata reala, se lasa purtat de val, valul care ii leagana picioarele mai mereu.. Sunt adolescenta care lasa adierea de primavara sa ii gadile jucaus firele de par.. Omul care lasa fiorii sa ajunga pe sira spinarii pana simte ca pluteste peste crestele muntilor, care accepta ca dragostea sa ii resusciteze cordul si dorul sa-i fuga agonic prin vene.. omul curios si insetat de necunoscut, care se pierde in mister, devenind identic cu acesta. Important e ca sunt, nu mai conteaza cum.. oricum ma voi reinventa mereu intr-o lume alb-negru in care vreau sa-mi pictez destinul.